2021-09-29 12:20:05
Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM a fost ales membru in Consiliul de Administratie al AECM, pentru un mandat de 3 ani. Prin aceasta numire, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri face un pas important in promovarea la nivel european a intereselor antreprenorilor romani si a mediului de afaceri din Romania.
In perioada 22-24 septembrie 2021, au avut loc la Viena mai multe evenimente organizate de catre Asociatia Europeana a Institutiilor de Garantare (AECM), ce au avut ca principala tema de dezbatere „Acordarea de garantii pentru redresarea economica si pentru incurajarea investitiilor durabile”.
In cadrul AdunArii Generale, cele 48 de institutii membre ale AECM din cele 31 de tari membre UE si invecinate Uniunii Europene afiliate organizatiei, au ales noul Consiliu Director, iar Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM, este unul dintre cei 13 noi membri desemnati sa faca parte din conducerea executiva a acestui important for european. Constient de responsabilitatea asumarii unei astfel de pozitii, Dumitru Nancu a declarat: “Cred in acesta retea de dezbatere si sustinere pe care o reprezinta AECM, cred ca este nevoie sa crestem rolul si importanta fondurilor de garantare in economiile nationale si sa contribuim activ in elaborarea politicilor europene dedicate sustinerii IMM-urilor. Dar, in primul rand, am asumat aceasta pozitie executiva neremunerata, dar de mare responsabilitate, pentru a sustine mai bine interesele antreprenorilor romani. De la debutul pandemiei, in Romania, FNGCIMM a acordat peste 41.500 de garantii, in valoare de circa 23 miliarde lei, care au sustinut credite in valoare de peste 27 miliarde lei.Aceste rezultate impresionante, au demonstrat utilitatea si necesitatea rolului FNGCIMM de garant in parteneriatul dintre Guvernul Romaniei, sistemul financiar si antreprenorii romani. Prin demersurile initiate de AECM, sustinem propunerea celorlalte state membre ale UE, adresata Comisiei Europene de a aproba prelungirea si in anul 2022 a Cadrului temporar european pentru masuri de combatere a crizei COVID-19, in baza caruia Guvernul Romaniei va putea continua programele IMM INVEST, AGRO IMM INVEST si a celorlalte programe guvernamentale lansate pentru sustinerea mediului economic in acest context economic dificil.”
In cadrul lucrarilor Consiliului de Administratie, reprezentantul FNGCIMM a propus infiintarea unui post de vicepresedinte care sa coordoneze si sa reprezinte interesele institutiilor de garantare din tarile membre UE din Europa Centrala si de Sud – Est, a membrilor AECM din Balcani si din statele limitrofe continentului, in contextul in care acestia reprezinta o pondere din ce in ce mai importanta in cadrul AECM, atat ca numar de membri, cat si prin volumele de creditare-garantare acordate. Propunerea a avut sustinerea unanima a presedintelui AECM si a membrilor Consiliului de Administratie, Statutul organizatiei urmand a fi modificat, in anul 2022, pentru a fi creata functia de vicepresedinte.
Despre AECM
Asociatia Europeana a Institutiilor de Garantare (AECM) este cel mai important organism de promovare a instrumentelor si a programelor de garantare la nivel european, format din 48 de membri, din 31 de tari europene si invecinate continentului. Institutiile membre promoveaza standardele şi principiile europene si beneficiaza de rezultatele demersurilor intreprinse de asociatie pe langa institutiile europene si internationale. In acelasi timp, AECM serveste ca platforma pentru schimbul de bune practici privind aspectele operationale ale activitatii membrilor sai. La jumătatea anului 2020, membrii AECM au avut un volum total de garantii in portofoliu in valoare de aprox. 259 miliarde Euro iar o ultima analiza indica 303 miliarde Euro garantii acordate.
Prin vocatia sa de reprezentare politica, AECM promoveaza interesele membrilor sai in fata institutiilor europene - Comisia Europeana, Parlamentul si Consiliul European, precum si in fata organismelor financiare instutionale, cum ar fi Banca Europeana de Investitii, Fondul European de Investitii, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, Banca Mondiala, Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica. Cele mai importante teme de interes urmarite de AECM privesc reglementarile privind ajutorul de stat relevante pentru schemele de garantare din cadrul pietei interne UE, programele europene de sprijin si cerintele prudentiale.